Antreprenorul român care a pornit de la zero, și în doar 10 ani a construit un business de 270 milioane de lei.

La 36 de ani, antreprenorul braşovean Horaţiu Ţepeş este, prin compania sa, Bilka, liderul pieţei de acoperişuri. Acesta a influențat decisiv piața de acoperișuri din România. A plecat la drum în urmă cu zece ani, având doar ambiție, putere de muncă și o imagine exactă asupra a ceea ce urma să realizeze.

În 2012, după 5 ani de activitate, a devenit lider de piață și de atunci își menține această poziție.

Primii bani au fost făcuți din importul țiglelor metalice, însă în 2008 când economia se pregătea să-și dea duhul, Horațiu Țepeș a reacționat altfel decât mulți dintre antreprenorii aflați la început de drum. A investit într-o facilitate de producție la Brașov, lucru care i-a asigurat dezvoltarea businessului. Când face calculul banilor investiți în această afacere până acum, bifează aproximativ 20 milioane de euro, susţinute din profitul companiei, fonduri europene şi credite bancare.

Investițiile s-au îndreptat în cea mai mare parte către: creșterea gamei de produse și servicii, creșterea suprafeței de producție, eficientizarea activității din fabrică și promovarea brandului. 45.000 mp măsoară suprafaţa pe care Bilka își desfășoară activitatea la Braşov și de unde au ieșit doar anul trecut peste 50.000 de acoperişuri. Raportat la piața de acoperișuri, care din estimările companiei, în 2016 a ajuns la 36 milioane de mp, 1 din 4 acoperișuri vândute în România, este marca Bilka.

Anul trecut compania a reușit să ajungă la o cifră de afaceri de peste 60 milioane de euro, în creștere cu 41% față de 2015. Compania a fost în 2016, pentru al treilea an consecutiv, cel mai mare consumator român de tablă prevopsită, cu peste 63.000 de tone achiziționate. Investițiile au făcut ca Bilka să își mențină și în primul semestru al anului 2017 trendul de creștere din anii anteriori, atingând afaceri de 147 milioane de lei, mai mult cu 54% față de aceeași perioadă a anului trecut.

„54% creștere a afacerilor în primul semestru din 2017”

Mai mult, după ce în ultimii ani a ajuns în fruntea producătorilor de acoperișuri și și-a consolidat poziția la nivel național, compania a accesat și piețele vecine. În 2016 Bilka a exportat sisteme complete pentru acoperișuri în valoare de 27 milioane de lei. În primul semestru al lui 2017 vânzările la export au crescut cu 33% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În urma investiţiilor de 20 de milioane de euro, realizate în cei 10 ani de activitate, Bilka continuă să își crească afacerile, dar şi să conteze la export.

Firmele străine aleg acoperișurile produse la Brașov, nu doar pentru calitatea produselor și serviciilor care le permit acestora să fie competitivi, ci și pentru faptul că vin la pachet cu know how-ul pe care producătorul îl pune la dispoziția lor.

„În România nu ne-am limitat la a vinde haotic, ne-am concentrat și pe dezvoltarea și educarea pieței, pe creșterea partenerilor. Nu toți colaboratorii au o strategie de business, o viziune a direcției lor de business sau asupra posibilităților lor de dezvoltare. Atunci, noi venim în întâmpinarea lor și le arătăm noi direcții de business. S-a dovedit a fi un plus și urmăm aceeași rețetă și peste graniță, unde observăm că deja avem efectele dorite. Facem acest lucru pentru că ne dorim un business sănătos și știm că poate fi așa doar într-o piață solidă, cu parteneri puternici”, a precizat antreprenorul.

2017 – produsele premium în creștere

Studiile oficiale din diferite domenii arată că în ultimii doi ani românii s-au orientat mai mult către produsele superioare din punct de vedere preț, ceea ce a determinat o creștere a consumului de produse premium. Acest aspect a fost constatat în cazul bunurilor de folosință curentă, dar și în cazul produselor de folosință îndelungată, cum este cazul acoperișurilor. În ultimele 6 luni Bilka a vândut cu 25% mai multe produse premium, față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Creșterea vânzării de produse premium vine în principal din creșterea acestor produse în portofoliul nostru. Am identificat această nevoie în piață în urmă cu doi ani, când am întâlnit clienți care doreau produse cu grosimi superioare și finisaje speciale și nu aveau de unde să cumpere. În piața de acoperișuri nu era dezvoltat acest segment. În 2014 am adus în portofoliul nostru un finisaj special, cu specificații tehnice superioare celor existente la acel moment în piață.

De atunci, cererea a crescut constant și anul acesta am introdus un nou finisaj, finisajul GrandeMat, produs marca Bilka, pe care în prezent îl comercializăm în 8 nuanțe. Ne bucurăm să vedem un interes tot mai mare pentru produsele de top și vom continua să susținem această tendință”, a declarat Horațiu Țepeș.

Strategie pentru următorul deceniu

Planurile lui Horațiu Țepeș nu se opresc aici, mai are multe de făcut, spune acesta. Așa cum în 2007 știa ce are de făcut în primii 10 ani de activitate, și acum știe perfect ce urmează să facă în următorii 10 ani. Strategia pe termen mediu vizează demararea producției de panouri termoizolante și hale la cheie, deschiderea de facilități de producție în Europa și creșterea vânzărilor la nivel național.

Următorii ani vor fi marcați de investiții pentru dezvoltarea companiei pe verticală prin dezvoltarea gamei de produse destinate sectorului industria, și pe orizontală, vizând piețe noi de desfacere. Antreprenorul, vrea ca peste 10 ani, compania pe care o conduce, să fie un jucător relevant la nivel regional și un brand cu relevanța la nivel european.

Și evoluția business-ului de până acum, ne arată că acest lucru este doar o chestiune de timp.

Compania are în așteptare un nou program investițional pentru dezvoltarea diviziei de industrial – producția de table cutate destinate sectorului industrial, producția de panouri termoizolante, profile industriale, casete structurale și hale la cheie și achiziționarea unor noi spații de producție.

„Pentru acest proiect avem strategia realizată și ne construim un buget de 20 milioane de euro. Bugetul va fi realizat din profitul companiei, noi surse de finanțare și sperăm să se deblocheze și programul de fonduri europene 2014 – 2020. În prezent căutăm terenul necesar acestui plan investițional, o platforma în vecinătatea platformei actuale”, a declarat antreprenorul brașovean.

Articol publicat în Anuarul Construcții și imobiliare 2017, Ziarul Financiar.